Momente si spite

Am fost batuta, amenintata, aratata cu degetul. Nimic nu m-a speriat suficient. Nimic nu m-a impresionat intr-atat incat sa-mi infrang teama. Desi mi-as fi dorit. Ce-i drept, nici nu aveam acces decat foarte rar la ea. Mi-o mai dadea cu imprumut un vecin, asa, cand ii dadeam ceva la schimb.
Nici in ziua de azi nu am si nici nu cred ca voi avea vreodata. Statii de inchiriere, service, parcari si piste speciale – toate sunt peste tot. Facute parca in ciuda mea. Unde intorc privirea, dau cu ochii de sandramaua pe doua roti. Caci, da, nu stiu sa ma dau cu bicicleta! Si stii de ce? Pentru ca ea imi cere ce eu n-am: echilibru. Nu reusesc sa invart lantul pe ritmul care trebuie. Poate ca ma si sperie zapuseala, ploaia sau balteala. Sunt eu ecologista, dar cu limita. Parca prefer sa pedalez la ce stiu eu deja. Drum bun, fir intins si la mai multe spite!