Ma omoara!

Asta chiar e pe bune. Te-ai obisnuit un pic sa te duc cu vorba, dar acum cuvintele-mi sunt martorele realitatii. Chiar si eu sunt un om. Si de zile intregi ma prefac ca n-am nimic.
Dar eu am. Si am mult si tare. Si e undeva sus. Si e in trupul meu. Foarte profund. O strig, o cert, ii bat obrazul. Ii spun: «Te rog, macar un pic mai putin!». Nu vrea sa ma asculte. Cica vine doar de doua ori pe an, in doua anotimpuri, si atunci profita. De mine. Si nu i-am facut nimic. I-am dat cafea tare, cercuri mici si albe, i-am dat si palme peste fata. E orgolioasa si se tine tantosa. Si eu sunt orgolioasa. Dar ea m-a infrant. Sunt la pamant. Care e jos, foarte jos. Auzi, dar pe tine nu te doare niciodata capul?