Iti simt corpul trepidand. De frig? De teama? Nici eu nu mai stiu. Asist la defilarea zilnica a unui suflet din ce in ce mai pregatit sa iasa. Parca isi face curaj zi de zi. Ii intrevad emotia si nerabdarea in starea lui, care devine si starea mea. Suntem doi intr-unul. Trup in trup. E o intelegere tacita care isi urmeaza drumul lunilor grele. Ne avem unul pe altul, legati printr-o dependenta calda... Si a venit vremea! Si i-am vazut aripioarele cele mai transparente. I-am simtit pulsul nerabdarii. I-am auzit strigatul. E el! Bine ai venit, crai al mesei rotunde!
Esti atat de mic si totusi parca deloc fragil. Imi pari pregatit sa-mi incalzesti bratele plapande dupa atata asteptare. Esti aici, ca si cum ai fi fost prezent tot timpul. Cred ca ne stiam, fara sa ne fi vorbit. Te privesc si aflu ca sufletul poate ascunde atat de multa daruire, inca nu mai poti simti bataia vantului. Ochii tai ma scalda in bucuria de a te legana. Credeam ca nu mai pot. Ca nu mai pot iubi inca o data. Ca daruisem tot ce as fi putut detine. Dar cum as putea sa pasesc altfel decat adulmecandu-te? Te ador! Iti simt respiratia si stiu ca suntem impreuna. La drum!
