Dau

Ele vin, ne invadeaza noptile. Ne cutreiera interiorul. Ne dau si ne iau. Ne trezim si le uitam. Pleaca asa de repede si surprinzator pe cat au aparut. As vrea sa le prind de-un ram si sa le intreb ce rost au. De ce mai vin, daca tot nu raman?! Le cer sa stea cu mine de vorba. Sa-mi povesteasca mai pe sleau ce mi-au aratat in imagini rapide. Cand ma gandesc la vise imi imaginez cum o telecomanda invizibila le deruleaza in fata mea. Cadru cu cadru imi trece prin fata ochilor, insa nu se opreste pentru a-mi da binete.
Vreau sa le bat pe umar. Pe ele, visele. Eu le sunt silueta gazda, ele ar putea sa-mi fie macar vestitoare de ce va fi. Altfel, sunt libere sa se desfasoare. Dar sa le inteleg macar un pic. Sa ma trezesc din agonie si sa le simt proaspete pe buzele mele. Ce rost are sa-mi sopteasca atat de incet incat sa nu le aud?! Promit sa fiu blanda cu ele. Le vreau doar prietene. Si daca nu accepta, macar sa ma schimbe cu un alt trup. Ca poate vis la visator trage. Eu am obosit de atata visare pierduta. Ma trezesc cu ochii in lumina ca sa pot uita tot zbuciumul noptii. Dau visul meu pentru o cauza mai buna!