luni, 6 aprilie 2009

O pastila, va rog

Stau ca tot omul pe o banca. Cum unde? Nici nu conteaza. Actiunea e importanta, nu locul. Si citesc. Imi spun: deci inca vad. Si ascult pasarele: deci aud. E bine pana aici. Asta inseamna ca natura din jurul meu nu e moarta. Deci sunt in realitate, nu in ziarul pe care il am in mana.
Copiii care-mi urla in spate sunt adevarati, nu sunt de hartie. Copacii isi scutura crengile, deci nu sunt de plastic. Cainii care latra langa banca mea… Ei, aici e un pic mai delicat. Cu ei as face un gest anume. D-ala grosolan. Bine, nu i-as omori, dar i-as inchide. Definitiv si departe. Iubesc animalele, dar nu mereu.
Nu vreau decat un simplu lucru. Sa ma lase toti in pace. Un minut, doua, trei. Vreau sa citesc. Dar n-am unde. Si nici cu cine. Asa ca ma ridic si plec. Cum unde? La farmacie. Vreau sa iau ce n-am luat de dimineata. Cum ce? Paine. Ca ieri am fost la brutarie si am luat pastile. E lumea cu fundul in sus. Nici cainii nu mai sunt ce-au fost, nici eu nu-mi gasesc timp sa fiu intelectuala. Poate maine la aceeasi ora!

2 comentarii:

  1. Hallo Laura,

    Thema asta strigä dupä un pic de Concediu, sau ??
    Cind mä apucä si pe mine ginduri din astea este Semn cä sint cam la Capätul Puterilor...

    Salutäri Jacktel

    RăspundețiȘtergere
  2. @Jacktel: suna a Casa de nebuni, n'est pas?

    RăspundețiȘtergere