vineri, 29 mai 2009

Somn

http://www.dailymotion.pl/video/x84l2p_oren-lavie-her-morning-elegance_music

Nu! Da!

Asa nu!

Ma intreb de ce exista indivizi anosti si fara umor. Cum pot ei oare sa traiasca pe plaiurile universale daca nu stiu sa se bucure de o anecdota sau sa inventeze un suras?! Sunt plictisiti si blazati, pentru ei insisi. Dar nu le e suficient. Vor ca si ceilalti sa le calce ograda. Urmaresc parca uneori ca tristetea personala sa le fie si altora ora exacta. Mai rau e ca oamenii astia, atat de obositi, sunt parca peste tot. In mijlocul intersectiilor si pe ramurile stravezii. Se ivesc si vlaguiesc pana si o biata furtuna de nisip. Ai vrea sa-i vezi ca zambesc. Unii dintre ei ar avea chiar toate motivele sa o faca. Dar nu se poate. Ei permit zilelor sa fie melodramatice. Exista un motiv de spaima si tristete in fiecare adiere de ploaie. Pai de ce sa vedem albul, hai mai bine sa dam cu negrul in balta! Si balta se face scrum. Si scrumul se imprastie. Si cerul se intuneca. Iar cand e intuneric, nici umorul nu ne mai lumineaza.


Asa da!

Hai sa-ti spun. N-am stiut nici eu mult timp. Dar de ceva timp am realizat. E o fericire sa ai alaturi de tine oameni care stiu sa rada. Fara umorul celorlalti ne-am pietrui obrajii. O gluma buna la timpul ei iti imbujoreaza ziua. Da, domnule. Hai sa ne hlizim! Ca narozii, ca plozii, ca cei din urma oameni. Sa radem cu gura pana la rasarit. Sa ne prinda apusul cu dintii la vedere. Sa radem in toate anotimpurile, de dimineata pana la plus infinit. Sa cantam, sa ne spunem vorbe duioase. Ca un suras n-a facut rau nimanui! Un nesuras sadeste insa lanturi de mirare. Hai sa ne bucuram! Daca stim sa ne cautam bine in interior, gasim si cauze. Daca stam si ne gandim un pic, avem si cu cine. Sa radem in gasca, sa radem unii de altii cu binete. Sa hulim angoasele, sa ne imprietenim cu momentul. E azi, e bine. Maine, mai vedem. Dar hai sa radem!

joi, 28 mai 2009

Pufuleti albi

Da-i!

Sunt 11. Adica 22. Se aduna, ca mai apoi sa se imprastie. Se pandesc, se raspandesc, se precipita. De jur-imprejurul lor, mii de oameni. Agitatori si coristi. Canta, incanta si descanta. Toti veniti de dragul balonului rotund. Alearga zeci de minute ca iepurii de la o poarta la alta. Si da-i cu faza, bate cornerul, scoate cartonasul. Vine targa, panseaza rana. Lovitura de gratie. Si gol! Da. Iata rezultatul. 90 de minute de jar incins sau mamaliga arsa. Fotbalul zilelor noastre. Ne transpira palmele, ne troznesc semintele in farfurie. Cu fiecare faza aprinsa parca si berea unge mai bine gatul. O fi fotbalul cum o fi, dar are si el farmecul lui. Ole-ole!

miercuri, 27 mai 2009

Trei dudui

O noapte incercanata










Acum cateva zile, am realizat ca nu mai are rost sa le ascund.
Si stii de ce? Pentru ca ele chiar imi plac. In plus, cearcanele zurlii, arata lumii ca eu noaptea nu dorm, ci visez. Sau altfel spus, atunci cand nu visez, nu dorm. Si asta pentru a nu pierde 60 de secunde de imaginatie cu fiecare minut in care inchid ochii. Asa incat le dau ocazia lor, ingamfatelor cearcane, sa apara si sa iasa in evidenta.
Mi-am propus chiar sa ma trezesc cand ceilalti dorm. Poate voi deveni mai isteta odata cu ingrosarea pungilor de sub ochi. Incepand de maine dimineata, nu le mai coafez, nu le mai fandosesc, nu le mai dau cu pudra pe nasuc. Le las asa, naturale, sa defileze in vazul tuturor. Eu si ochii umflati din dotare.
Niciun remediu, niciun tratament, nici nimic. Priveste-ma in ochi sau in adancul cearcanelor. Hai ca am treaba! Ma duc sa ma prefac obosita!

luni, 25 mai 2009

Hai-hui

Azi e duminica? A, nu, e luni! Ca sa vezi! Am pierdut sirul zilelor odata cu vacanta. Deci, DA! Am fost, am vazut, am facut ochii mari. Si nu o data, ci de noo ori. M-am intors si mai gratioasa in ale vazutului. Mare ti-e lumea asta, Doamne! Te uiti si te minunezi. Si iar te uiti, si nu te mai saturi. Si ai sta acolo sa adulmeci frumusetea cu pupilele intinse. Ai vrea sa cuprinzi in lumea ta macar franturi din lumea altora. Ca din ce te plimbi, din aia ai vrea si mai mult. ­­
Case de pitici, canale inguste inundate de biciclete, ziduri vechi, catedrale catolice opulente, incarcate de aur, marmura si catifea visinie, labirinturi de străduţe, muscate in ghivece. Muzee, monumente, magazine si cafenele. Decoruri ca niste cadre perfecte, dintr-un taram pe care nu ai cum sa nu vrei sa-l cuceresti, ca mai apoi sa-l stapanesti in liniste. Esti un strain intr-o tara straina, in orasele unor oameni atat de relaxati si zambitori. Ei fac din vacanta ta un eveniment, si nu o rutina, un cadou, si nu un drept cuvenit.
Vacanta insemna libertatea de a face ce-ti place, de a trai cateva zile altfel, altundeva. Un alt loc, o alta lume. Fara munca, ci doar cu placere. Valoarea timpului pentru relaxare este data tocmai de ruptura de zona cotidiana. Asa ca am profitat din plin. Vacanta mea a fost o alergatura prin locuri necunoscute, manata fiind de o dorinta nebuna de a nu pierde esentialul. In poze am incercat sa colorez dovada unui spatiu (atat de) diferit, ca mai tarziu, atunci cand le voi privi, sa pot preschimba timpul cu momentele de atunci. A fost
frumos!

marți, 19 mai 2009

Ne revedem luni!

Plec ca sa am de unde sa ma intorc. Ma duc sa vad ce voiam demult sa vad. Ne citim luni!

luni, 18 mai 2009

Deci, nu!

Ma enerveaza sa mi se spuna “draga”. Pe bune. E un cuvant foarte urat. Daca se mai gaseste si sub forma sa completa si maxim enervanta: «ce faci, draga?», m-ai pierdut de cunostinta. Fug de tine. Departe. Deci, nu! Nu vreau sa-ti fiu draga. Niciun piculet. Si nici acum, si nici altadata. Sau daca vreau, tin sa nu se stie. Sa fie secret. Atunci cand simti ca-ti apare pe buze tentatia, mai bine taci si vorbeste-mi cu aer curat. Adio «draga»!

duminică, 17 mai 2009

A meritat, nu?!

De dimineata am incercat sa nu ma spanzur. Am zis ce credeam. N-a fost insa ce se impunea. Am intrebat si prietenii. N-a fost insa suficient. Am baut o cana cu lapte ca sa-mi fac curaj, dar nu m-a inspirat. Am incercat sa schimb solutia cu una mai putin acidulata, dar n-a acceptat. S-a tinut tare pe pozitii. El, spanzuratorul literelor mele. I-am dat la inceput vocalele cele mai pretioase. Insa una dupa alta mi le-a retezat. Ma privea rece si neindurator, si mai creiona un element din schita lui. Corpul meu. Pus in streang. Vedeam cu gandul groazei grozavia care se gudura pe gatul meu. Jocurile de cuvinte imi pareau fara noima si simteam aburii decesului. Aveam sa mor inca de dimineata devreme, fara sa fi avut macar timp sa fac piata! Dar am insa ca unica satisfactie, arta creatoare a celui care ma condamna cu raceala. Un artist manipulator de tusuri originale si neinduratoare. M-a inchis. M-a strivit cuvantul lui dus la extrem. Dar a meritat, ca uite ce frumoasa m-a facut!

vineri, 15 mai 2009

Te uiti si te minunezi!

Are doar 4 ani si canta in acest fel...

Vladi cel mai mare!

Acum 6 ani, am luat in brate un puisor pufos. O bucatica de catifea, mica, zglobie si plina de viata. Azi, omuletul zambitor umbla pe drumul lui. Cerceteaza, descopera si invata. Devine, cum el imi spune, «barbat». Un barbat care a plans in bratele mele si, mai apoi, s-a linistit cand mi-a simtit inima langa a lui.
E ziua lui. A celui mai viu om-copil din viaţa mea. Nu i-am facut niciun cadou deosebit. I-am spus doar de mii de ori ca-l iubesc ca e aici, e langa mine, zi de zi. Si de azi el e mai mare. Cu inca un an. Mogaldeata cu ochii caprui va avea o petrecere. A lui si cu ai lui. Gasca celor alti sase. De data asta, prieteni. Ca la 6 ani doar 6 prieteni iti pot fi cea mai buna companie. Si va curge sampania nealcoolizata, si va canta muzica rock, si vor inalta zmee imense, si vor dansa pe iarba uda. Va fi o sarbatoare doar a lui. A unui barbat in devenire. A copilului meu. La multi, la cei mai multi ani, Vladi cel mare, din ce in ce mai mare!

joi, 14 mai 2009

Sa plangem impreuna

Auzi, pana la urma cum a ramas? Baietii au voie sau nu sa planga? Ca aud si ma intreb. Ma minunez la atata intransigenta. Dudui, care mai de care, suspina cu adresa directa. «Nicio lacrima sa nu vad!», asta au auzit finele mele urechiuse astazi. El, duios de mic si expresiv, suferea si era neconsolat. Ar fi vrut sa se lase prada picaturilor de sensibilitate. Dar si unicul gest care ii mai ramasese, i s-a spulberat. «Esti baiat», a continuat proprietara sentintei, «si nu ai voie sa plangi ca fetitele!». Mi s-au ciulit sprancenele la auzul decretului sus-numit. As fi dorit sa-i var propriul Cod Penal in locuri mai calde. Sa dau cu legile nescrise de bancile scolii si sa iau copilul sa plangem impreuna. Sa ne lingem amandoi ranile. Si nu doar cele imaginare. Ca bietul copil schiopata de necaz ca o creanga i-a stat impotriva. S-a impiedicat si a cazut. Avea dreptul sa il doara, dar fara sa arate lumii. Ca doar e baiat! Si ala cu o mama legiuitoare. Si cu idei fixe si natange. Asa da, asa nu. Ea da, el nu!