duminică, 25 octombrie 2009

De unde si pana unde?

Mi-ar placea ca maine dimineata sa ma trezesc si sa fie inca azi, sa miroasa a parfum, sa fie cald, sa inghete norii, sa citesc lungita pe un morman de frunze moi, sa-mi deschid o ceainarie, sa merg desculta pe cimentul cald, sa nu existe praf, sa plimb un caine mic si zbanghiu, sa am camera plina cu flori, sa fac baie in mare si sa nu mai bata vantul.

As vrea sa nu mai fie nevoie sa invat nimic si sa le stiu pe toate. As vrea ca odata ce intru intr-un muzeu sa devin artista. As vrea sa nu mai caut, as vrea pur si simplu sa gasesc. Dar de unde si pana unde vreau, mi-ar placea si ar fi frumos daca?

Gandurile astea sunt rasucite si incurcate. Apar, dispar, dupa bunul plac. Nu intreaba pe nimeni daca au dreptul de a ne folosi corpul, mintea, simturile. Ele trebuie ca se fabrica undeva, precum o prajitura intr-un laborator cu arome. Si totusi... Drumurile usoare nu sunt parca pentru pasii nostri. Singura modalitate de a ne elibera de ispita este sa-i cedam. Asa ca eu am incercat sa fac un blat cu aburii placerilor imaginate. Le-am desenat un soare si un animal, am scuturat pomii de frunze, am baut o esenta dintr-un camp de flori. Le-am dat! Insa mai apoi le-am sters cu buretele. Visele sunt prea importante ca sa le luam in serios...

Instinct



joi, 22 octombrie 2009

Ocoleste-ma!

Stai cucoana in banca ta linistita! Nu te-am intrebat nimic. Nu te-am chemat mai aproape sa-ti soptesc nimic la ureche. Vezi-ti d-ale tale! Eu sunt ocupata, chiar daca nu pare. Ma grabesc si atunci cand bat incet din aripi.
Vin si eu ca tot omul agitat in pragul usii atat de personale si atunci ma prinzi. De aripa ingrijorata. Si nu ma mai lasi un timp. Imi sorbi o ora. Doua. Tu vorbesti, eu ascult. La inceput fara interes, mai apoi cu stupoare. Sfarsesc tremurand de nerabdare sa-ti trantesc cu la revederele in mot. Nu stiu ce te face sa crezi ca pe mine chiar ma intereseaza ce-mi tot indrugi. Saptamana trecuta mi-ai pus aceeasi melodie nedansanta. Azi ai venit cu acelasi slagar balbait.
Pufffff , zic! Ma uit la ea, ea se uita inca in memorie ca sa nu cumva sa-i scape vreun subiect neatins. Si iar o privesc si ma vestejesc la adierea unui gand. Sunt multe toamne care ne despart. Sunt si mai multe legende personale care ne taie calea. Insa desi epuizarea-mi ajunsese la culmea furiei interioare, am gasit pentru scurt timp piatra filozofala. Si m-am oglindit in ea. Devenirea-mi parea deodata atat de ireversibila si usor ridicola. «Sa avem preocupari la batranete», mi-am soptit. «Sa pedalam in ritmuri latine si sa mesterim in sali de spectacole. Sa pleostim timpul liber si plictiseala de pereti". Ca dansul asta intre dorinta ei imbatranita si fuga mea naiva m-a alarmat! Hai cu tineretea! Si, da, data viitoare cand te vad... ocoleste-ma!

joi, 8 octombrie 2009

E la mine!

Vine, nu vine... Il astepti ore, zile, ani si totusi nu apare. Cand insa visele-ti erau induplecate de alte scenarii, iata ca se iveste in viata ta. Si nu apare si el tiptil. Nu! Ci da cu usa de perete. Am venit! M-ai strigat, iata-ma! M-ai vrut, ia-ma!

Te vreau, zici si tu flamand de somn, dar poarta-ma mai agale, ca sunt timid si emotionat. Dar el, pestisorul auriu, nu-ti da pace. Are o prezenta sfasietor de strategica. Stie ca are nevoie de cateva luni ca sa devina star si atunci nu trece nimic cu vederea.

Orele si zilele linistite de altadata se transforma in luni de schimbari si preschimbari agile. Devii purtator de responsabilitate si continut. Corpul tau ii devine lacas de cult, in care el va defila singur si linistit. El, stapanul trairilor tale. El, cuceritorul senzatiilor unice. El, fragil si nevinovat. El, pestisorul auriu – azi aflat inca atat de mic si de ascuns, incat nu-i poti simti bataile de inima. Ii asculti insa zilnic acomodarea cu tine.

Si orele trec, si zilele se scurg si el devine tot mai prezent. Si parca si tu incepi sa uiti de fragezimea trupului epuizat. El e acolo, tu esti aici. Eu cu el, el la mine. Suntem doi intr-unul. Eu ii alint fiinta, el imi anunta viitorul. Sa traiesti bine, micule print !