joi, 9 iulie 2009

Mi-e foame!

Ma hranesc cu tot ce-mi atinge pielea. Savurez sunete, mestec somn si mangai tacerea. Ma distrag de la mine insami si ma alerg in cercuri obsesive. Atunci cand mi-e sete, ma exilez in timp. Atunci cand mi-e foame, rad si suspin. Imi pun mainile in jurul imaginatiei si simt un gust. Un dulce imbacsit de ceva amar.

Cateodata ma simt golita de substanta din mine, atunci cand vantul si lumina imi patrund prin coaste. Iar ei, curiosii anonimi, imi sorb pustiul. De ei ma separa toti oamenii, iar odata cu pleoapele lor simt nicaierul universal. O lume atat de adormita in croiala vietilor noastre diferite.

Am dormit singura prea multe nopti. Acum astept sa apesi cu raceala pe colivia trupului. Sa preschimbi lacrima in apa de ploaie. Sa transformi urletele in tunete. Sa alungi confuzia unei pieli prea strampte. Hai! Elibereaza pumnii inclestati, impinge si dezgheata un orb. Te-am trecut pe lista de asteptare. Si te-am ales pentru ca nu te-am vazut niciodata. Nu stiu cum suna vocea ta, nu-ti cunosc pasii, nu aud talpile lumii tale. Dar hai! Sigur si tie ti-e foame!

Urme

Fluturi