luni, 21 septembrie 2009

Vreau merdenele!

Domnule, una si cu una fac milioane de pofte. Au trecut lunile, s-au adunat dorintele. Nu mari, ci chiar modeste. O modestie sora cu nevoia. Ah, merdenele ale studentiei mele! Parca si acum va simt parfumul melancolic.
O merdenea ca o pata de culoare fara prea multe miresme. Da, zic, o fi, dar nevoile-mi sunt nedisciplinate. Orice as face, oricat le-as imbiba cu arome locale, nimic nu le reduce la tacere. Sunt incapatanate si infidele. Le-am dat tot ce au vrut. Le-am dragalit si le-am infundat cautarile. Le-am cumparat chiar linistea aparenta cu pretul altor aventuri gastronomice. In van. Ca o flasneta incapatanata care nu se dezleaga de evantaiul amintirilor, aburii flamanzi ai poftei nebune imi incretesc gusturile. Iar poftele, saracele, imi ametesc si mai tare trupul fragezit.
Deci, da, o merdenea as savura. O atat de firava si nevinovata dorinta. Da' ce tot zic! Nu una, ci regimente intregi de merdenele blindate.
As da regatul meu pentru cinci minute in fata delicatesei atat de putin rafinate...