Au iesit vorbele!

Uite ce e! S-au tot strans, s-au tot adunat pana cand n-au mai incaput in paginile electronice. Asa incat, imbrancita fiind de la spate de catre mai marii diriguitori de neam, am purces la actiune. Sau inactiune. Dumnezeu stie cum s-o numi! Deci, am scos o carte. Neagra la exterior si alba la interior. Cu ceva texte infiripate. S-ar putea ca pe multe dintre ele sa le cunosti deja. Cineva le-a numarat si mi-a spus ca sunt vreo 100. Sunt multe, sunt putine, ce mai conteaza. Raul e facut! Cartea poate fi la dispozitia tutulol (cum ar spune un cunoscator!).
Cine o doreste si nu e afectat foarte tare de criza atat de economica, poate sa o si aiba. Nu e tocmai usor, dar cu ceva zbucium, se rezolva. Deci spune-mi ce interese ai si eu iti dau amanunte!
Si pentru ca trebuia sa poarte un nume, i s-a spus "La pescuit de vorbe".

hei-rup!

Flori

Lin

De unde si pana unde?

Mi-ar placea ca maine dimineata sa ma trezesc si sa fie inca azi, sa miroasa a parfum, sa fie cald, sa inghete norii, sa citesc lungita pe un morman de frunze moi, sa-mi deschid o ceainarie, sa merg desculta pe cimentul cald, sa nu existe praf, sa plimb un caine mic si zbanghiu, sa am camera plina cu flori, sa fac baie in mare si sa nu mai bata vantul.

As vrea sa nu mai fie nevoie sa invat nimic si sa le stiu pe toate. As vrea ca odata ce intru intr-un muzeu sa devin artista. As vrea sa nu mai caut, as vrea pur si simplu sa gasesc. Dar de unde si pana unde vreau, mi-ar placea si ar fi frumos daca?

Gandurile astea sunt rasucite si incurcate. Apar, dispar, dupa bunul plac. Nu intreaba pe nimeni daca au dreptul de a ne folosi corpul, mintea, simturile. Ele trebuie ca se fabrica undeva, precum o prajitura intr-un laborator cu arome. Si totusi... Drumurile usoare nu sunt parca pentru pasii nostri. Singura modalitate de a ne elibera de ispita este sa-i cedam. Asa ca eu am incercat sa fac un blat cu aburii placerilor imaginate. Le-am desenat un soare si un animal, am scuturat pomii de frunze, am baut o esenta dintr-un camp de flori. Le-am dat! Insa mai apoi le-am sters cu buretele. Visele sunt prea importante ca sa le luam in serios...

Instinct

Ocoleste-ma!

Stai cucoana in banca ta linistita! Nu te-am intrebat nimic. Nu te-am chemat mai aproape sa-ti soptesc nimic la ureche. Vezi-ti d-ale tale! Eu sunt ocupata, chiar daca nu pare. Ma grabesc si atunci cand bat incet din aripi.
Vin si eu ca tot omul agitat in pragul usii atat de personale si atunci ma prinzi. De aripa ingrijorata. Si nu ma mai lasi un timp. Imi sorbi o ora. Doua. Tu vorbesti, eu ascult. La inceput fara interes, mai apoi cu stupoare. Sfarsesc tremurand de nerabdare sa-ti trantesc cu la revederele in mot. Nu stiu ce te face sa crezi ca pe mine chiar ma intereseaza ce-mi tot indrugi. Saptamana trecuta mi-ai pus aceeasi melodie nedansanta. Azi ai venit cu acelasi slagar balbait.
Pufffff , zic! Ma uit la ea, ea se uita inca in memorie ca sa nu cumva sa-i scape vreun subiect neatins. Si iar o privesc si ma vestejesc la adierea unui gand. Sunt multe toamne care ne despart. Sunt si mai multe legende personale care ne taie calea. Insa desi epuizarea-mi ajunsese la culmea furiei interioare, am gasit pentru scurt timp piatra filozofala. Si m-am oglindit in ea. Devenirea-mi parea deodata atat de ireversibila si usor ridicola. «Sa avem preocupari la batranete», mi-am soptit. «Sa pedalam in ritmuri latine si sa mesterim in sali de spectacole. Sa pleostim timpul liber si plictiseala de pereti". Ca dansul asta intre dorinta ei imbatranita si fuga mea naiva m-a alarmat! Hai cu tineretea! Si, da, data viitoare cand te vad... ocoleste-ma!