Stau si scriu incrancenat de mult. Ca si cum numai asta ar trebui sa fac. Ca si cand as lupta nefacand nimic altceva. Scrisul meu este nefiresc de las. Sunt stangace in face esecului si a nepregatirii.
Scriu tot timpul aproape. Despre orice. Imi face bine, imi face si rau. Insa ma elibereaza. Dar din cauza asta imi lipseste timpul cu adevarat. Imi place sa revin la infinit asupra unei fraze sau a unei idei care ma macina. Tastatura a devenit mai mult decat utila, imi este necesara. O obisnuinta sora cu dependenta.
Cineva spunea ca pentru a scrie trebuie sa te antrenezi ca si cum ai fi un atlet si ca in fiecare zi trebuie sa citesti ceva frumos, ca sa te pastrezi in forma. Eu nu scriu ca sa fiu atlet. Nu prea-mi place sa intru in competitii, mai ales cand stiu ca n-am nici o sansa de castig. Sunt milioane de alti sportivi, mult mai bine antrenati decat mine. Insa incerc si eu sa fiu macar un suporter care arboreaza niste biete pancarde de incurajare din tribuna si incearca sa refaca traseul marilor invingatori, adevaratii performari ai terenului de scris, odata ce concursul s-a sfarsit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu