Festivalul melodiilor

Astazi m-a cuprins dorul de a asculta o piesa de teatru radiofonic. Ce vremuri! Ce copilarie! Tot astazi mi-am amintit si de multele dimineti, cele mai multe, in care ma trezeam repede-repede sa dau drumul la radio, sa pot asculta «Curierul melodiilor». Eram la curent cu hiturile Mirabelei Dauer, Angelei Similea sau a Corinei Chiriac. A, cum era sa-i uit pe Madalina Manole sau pe Catalin Crisan. Eram fana infrigurata.
Duceam lupte crancene cu fratele meu, care pe atunci era si colegul meu de camera. El avea un mare ascendent asupra mea. Era mai mare cu 4 ani, asa incat memoria lui era mai buna decat a mea. Avea, ceea ce noi numim astazi, o memorie ram mai puternica.
Si ce mai sufeream… Faceam impreuna un «festival al melodiilor», in care fiecare solist (adica noi doi, unicii si singurii participanti, caci marturisesc faptul ca festivalul era secret), trebuia sa spuna pe rand cate o melodie. Iar eu stiam multe, insa el si mai multe. Ma umilea de fiecare data. Nici macar acum nu pot spune ca l-am iertat pentru ca radea de mine si ma arata cu degetul prin casa.
Insa anii au trecut, radioul s-a stricat, emisiunea s-a sistat, festivalul s-a inchis, iar diminetile ma trezesc din ce in ce mai greu si niciodata ca sa dau drumul la radio. Halal devenire!