A fost odata, demult, cand aveam vise despre devenirea mea. Imi imaginam, cautam sa-mi proiectez anii in desfasurarea lor. Visam locurile pe care as fi vrut sa le vad, visam la oamenii pe care mi-as fi dorit sa-i aflu. Mi se pareau toate atat de departe. Intr-un fel in care toti copiii se inchipuie devenind adulti.
Visam fara sa stiu macar ca visez. O dorinta venita din interiorul dorintelor mele. Eram si am ajuns sa fiu ce sunt astazi. Ca o bataie iute din palme. Privind tacut in urma, descopar ca multe dintre nazuintele mele au prins viata. Cu mari sau mici eforturi, insa cu siguranta cu vointa si curaj.
M-am avantat in cursul zilelor, al anilor, al realizarilor. Ajutata si sustinuta, impinsa si incurajata. Oamenii la care visam sunt aici, langa mine. Traiesc in locurile de care povestile imi vorbeau. Sunt personaj intr-un basm, traiesc intr-un castel, merg cu trasura trasa de zmei. Dansez cu viata si ea cu mine.
Prezentul este parca doar oglindirea a ceea ce parea sa fie doar dorinta. Trecutul a aranjat viitorul meu. Mi-e parca teama sa-mi mai doresc. Am parca prea mult, uneori nemeritat. Incerc sa pretuiesc adevarat ce tot ce ating zilnic, tot ce zaresc pretutindeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu