Fac ce vreau!

N-am stiut niciodata ce voiam exact sa ma fac cand o sa fiu mare. Cred ca am avut visele pe care mama si le proiecta pentru viitorul meu luminos. Am vrut la un moment dat insa sa ma fac politist(a). Poate era bine. Ma vad acum stand intr-o intersectie aglomerata si distrandu-ma pe seama altora. Le-as fi facut anumite semne. Discrete sau mai putin discrete. Cu un deget sau cu toata mana. La nevoie, gesturile le-as fi completat si cu expresii, alea de le auzim noi cand tinem volanul in maini. Cine mi-ar fi putut sta in cale? Nimeni. As fi profitat probabil de un carnet care-mi apartinea. De amenzi. Asa ca bine ca nu m-am facut ce as fi vrut la un moment dat.
Apoi m-am stilat. Cand ma intreba cineva, ziceam intr-un glas zvelt: vreau sa ma fac avocat. Dar n-a iesit nici asta. Era prea de tot pentru mine sa ma regasesc intr-un lacas al pedepsei, cu o camasa neagra de forta pusa pe mine, si indrugand vrute si nevrute.
Am stiut insa dintotdeauna ce nu voiam sa ajung: doctor stomatolog. Cum sa umblu eu in gura altora?! Ce treaba am eu sa intru acolo unde nu e de intrat. Gura apartine fiecaruia si de ce m-as fi uitat eu in ea?
La fel de repede si agil am fugit si de ginecologi. Nu m-am putut imagina asezata in fata unei mese cu brate, in care o duduie sa-mi arate ce are ea mai scump. Poalele trebuie si ele verificate din cand in cand, dar de altii. Nu de mine personal. Ar mai fi si alte meserii in care n-as fi putut face cariera. Intre timp, am ales pana am cules. Am ajuns si n-am ajuns. Dar macar fac ce-mi place!