De mai bine de o saptamana am crescut. Mare. Din ce in ce mai mama, mai femeie. Am ramas o buna bucata de vreme cineva care n-as fi vrut neaparat sa fiu. Eram sub o aripa protectoare, care imi topea elanul. Era bine, dar am vrut altceva.Anii din urma s-au scurs ca simple zile. Ei se vad doar in firele albe din par si in ridurile discrete ce incep usor sa apara in coltul ochilor. Acum ard etape si sar in prezent. Am vrut sa cresc. Mare. Din ce in ce mai adult, mai sotie. Am ce mi-am dorit. Si e bine, e din ce in ce mai bine.
Greul nu-l vad, nu-l simt. Stiu ca sta pitit si ma adulmeca. Imi da ocol. Eu insa intorc capul de la el si privesc lanul de maretii. Ca asa fac oamenii mari. Alearga greul, sterg naduful, mangaie trupuri si asculta glasuri. M-am facut in sfarsit mare!
laura, mi-ai rupt inima, dar mi-a placut! ce mai faci? esti bine, bine?
RăspundețiȘtergereNu sunt texte triste, dar stii... mi-au dat impresia ca-mi povestesti mie. ca a venit un moment cand nu mai poti tu sa le duci pe toate. si-mi spui si mie. sunt foarte personale si cumva dezarmante