Majoritatea dintre noi s-au jucat macar o data cu imaginatia si au pus in scena propria lor inmormantare. Regia “filmului” am facut-o fiecare atunci cand ne-am aflat intr-o curajoasa stare sufleteasca. Eu, usor macabra, mergand mai departe cu gandul, mi-am imaginat insasi textul care ar sta scrijelit la capataiul meu si m-am amuzat cautand descrierile indulcite si nu totdeauna oneste spuse de altii.Insa am profitat de ocazie ca sa-mi fac si eu insami un oarecare rezumat al felului in care am trait si am creat, am fost iubita sau am fost mintita. O cutezanta si o nebunie duse pana la un oarecare extrem. Dar este si un bun exercitiu de cercetare, de autocunoastere.
Am sapat cu tarie in strafundurile propriei vieti. Mi s-au aratat ispravi frumoase, dar si (foarte) rele, momente in care am facut lucruri demne, dar si gesturi reprobabile. Si am fost mandra de mine pe alocuri, cum am fost si rusinata. Recunosc ca m-au cuprins mii de regrete, mi-am dorit sa pot sa dau timpul inapoi si sa fac ce n-am facut…
Of, dar si ce bine a fost la finalul incursiunii mele interioare, cand am realizat ca aceasta analiza nu este decat imaginativa. Am spus «cut» si am rasuflat usurata. Traiesc, sunt vie si parca nimic nu e definitiv pierdut. Mai mult, ma bucur atat de mult ca nu a trebuit sa aflu parerile altora despre trecutul meu!
Revenita la realitate, mi-a fost insa ciuda ca nu am putut sterge din viata mea cateva pasaje amare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu