A meritat, nu?!

De dimineata am incercat sa nu ma spanzur. Am zis ce credeam. N-a fost insa ce se impunea. Am intrebat si prietenii. N-a fost insa suficient. Am baut o cana cu lapte ca sa-mi fac curaj, dar nu m-a inspirat. Am incercat sa schimb solutia cu una mai putin acidulata, dar n-a acceptat. S-a tinut tare pe pozitii. El, spanzuratorul literelor mele. I-am dat la inceput vocalele cele mai pretioase. Insa una dupa alta mi le-a retezat. Ma privea rece si neindurator, si mai creiona un element din schita lui. Corpul meu. Pus in streang. Vedeam cu gandul groazei grozavia care se gudura pe gatul meu. Jocurile de cuvinte imi pareau fara noima si simteam aburii decesului. Aveam sa mor inca de dimineata devreme, fara sa fi avut macar timp sa fac piata! Dar am insa ca unica satisfactie, arta creatoare a celui care ma condamna cu raceala. Un artist manipulator de tusuri originale si neinduratoare. M-a inchis. M-a strivit cuvantul lui dus la extrem. Dar a meritat, ca uite ce frumoasa m-a facut!