Sunt modesta, dar tin sa se stie!

Cand vreau, sunt chiar si modesta. Nu ma laud cu mai nimic, insa vreau sa subliniez. Nu-mi dau singura insigne. Le astept insa, recunosc, de la altii. Nu mereu, doar atunci cand cred eu ca merit. Din pacate rar, din ce in ce mai rar. Sigur ca ele nu vin. Sau vin tiptil, cand ma astept mai putin. Atunci cand le primesc, pe ele, laudele, ma gudur, ca sunt mai pretioase decat medaliile. Ma onoreaza si ma prefac ca nu le asteptam. Vai, zic, dar nu trebuia, nu era cazul. Ba era! Si inca cum… O lauda la timpul ei e binevenita si n-a facut rau nimanui. D-aia si eu spun vorbe frumoase, atunci cand le simt. Nu le mai tin pentru mine. Ma gandesc ca si mie imi place sa fiu mangaiata cu vorbe, asa incat eu de ce n-as face-o? M-am decis sa spun intotdeauna ce simt atunci cand e frumos si bine. Ma mai gandesc la ce voi face atunci cand vad scalambituri si aud gogomanii. Acolo e mai delicat…