Sunt mama

Am fost copil, sunt mama si voi fi poate peste ani si bunica. Trei ipostaze care fac parte din cursul firesc al vietii. Nici nu-mi pot imagina viata altfel.
Noi femeile nu dam doar nastere unui copil, ci insasi identitatii noastre ca mame. Momentul este parca mai putin important, caci un copil, oricand ar veni pe lume, iti umple existenta, te defineste ca om. Inveti sa iubesti fara limita, sa daruiesti infinit. Asa simt eu pentru copilul meu si cred ca asa simt majoritatea mamelor.
De multe ori ma intreb daca ar trebui sa-mi mai stavilesc din dragostea pe care o revars asupra lui. Dar cum pot comanda eu sufletului sa fie mai “rezervat” cu sentimentele?
Sunt mama din cap pana in picioare. Nu am cum sa ma ascund. Vorbesc de pruncul meu in tot si in toate. Uneori poate prea mult, alteori poate prea putin. El este oricum prezent in tot ceea ce fac. Si nici nu poate fi altfel. Maternitatea mi-a transformat toata fiinta, asa cum n-as fi visat vreodata.
Eram convinsa altadata ca este normal sa-ti iubesti copilul, dar nu am crezut ca il voi diviniza. Soclul pe care el se afla acum nu poate fi egalat. E campionul vietii mele, este insa ratiunea mea de a fi. Fiecare bucurie de-a lui imi cere parca la schimb o lacrima, iar implinirile si descoperire sale ca om, ma intregesc. Iar cand ma uit la el si vad cat de mult imi seamana, cu atat sunt mai mandra de el. Aceasta micuta creatura sublima este parca oglinda in care eu ma reflect, in care el imi imita gesturile si imi copiaza expresiile. Ma urmeaza in tot ceea ce face. Si, Doamne, cat imi mai place!!

Ador finalurile de zi in care mergem impreuna la culcare, atunci cand ii citesc si recitesc basmul preferat. Iar modul in care el intelege sa-mi multumeasca aproape ca mi-a creat dependenta. Imi spune cu vocea lui copilareasca si nevinovata: “Te iubesc, mami!”.
Si de parca nu ar fi suficient, de multe ori simte nevoia sa mai si completeze “Esti cea mai buna mamica din lume!”. Dupa care pleaca in lumea viselor si a zmeelor indepartate, in asteptarea unei noi zile, care cu siguranta va aduce cu ea noi scene de neuitat.

Nu odata am stat sa-mi amintesc ce ma facea fericita inainte sa devin mama. Imi este foarte greu sa-mi amintesc. Am senzatia ca sunt mama de cand ma stiu. Pare usor caraghios ce spun, insa parca toata copilaria si adolescenta m-am pregatit pentru maternitate... Imi amintesc sentimentul pe care il traiam in timpul sarcinii, gandul ca o noua viata incepea sa creasca in mine, bucuria primei ecografii, surpriza primelor miscari ale copilului in pantecul meu sau primul lui scancet.
Parca dintr-o data totul a capatat un rost, iar timpul s-a scurs cu folos. Sentimentul unei femei care este insarcinata (si care si-a dorit intens acest lucru!) nu se poate descrie in cuvinte. Orice cuvant este prea putin. Orice traire masculina nu ajunge.

Nimic din tot ce am facut pana acum nu are foarte mare importanta si nu mi-a adus nicicand atat de multa multumire. Nu stiu daca sunt o mama perfecta. Nici nu cred ca mi-am propus asta. Nu-mi plac clasificarile si detest generalizarile. Mi-e greu sa definesc ce inseamna perfectiunea in cazul unei mame. Este atat de relativ.
Fiecare dintre noi face ce stie si ce poate mai bine pentru copilul ei.
Cum poti judeca sau cum poti clasifica o mama? Este imposibil. Cred doar in rezultatele care se vor vedea peste ani, cand va creste copilul de astazi. Cand se vor vedea cu adevarat roadelor implicarii noastre in viata lor. Si cat de mult mi-ar placea sa vad ca nimic din ceea ce am “sadit” nu a fost in zadar!
Dar pana atunci caut sa ma bucur de fiecare clipa pe care o petrec cu micul meu strengar. Iar el este de doua ori parca mai fericit sa ma vada bucuroasa langa el. El in bratele mele, eu in bratele lui. Un tablou parca ireal si totusi atat de adevarat...