Asta e cana mea!

Asa cum saptamana trecuta mi-am cumparat un buchet de flori pentru a-mi racori sufletul, astazi mi-am cumparat o cana. Da, o cana. Nu pentru ca aveam nevoie, ci pentru ca e altfel. Diferita de toate canile pe care le-am avut. Si am vrut sa o am pe etajera si sa-mi beau cu ea cafeaua de dimineata. E frumoasa, n-a fost nici scumpa, insa… e ciobita. Ei bine, da, si chiar in trei locuri. Cum mama dracului n-am vazut-o? Si, pana la urma, de ce animalele alea de vanzatori au scos-o la vanzare? Sa fi stiut si totusi sa ma fi pacalit? Da’ de ce pe mine?
Erau acolo zeci de modele si multe, foarte multe cani. Banuiesc ca nu toate erau ciobite. Eu am ales-o insa pe asta. Habar n-am de ce. Caci am stat ceva timp si m-am uitat pana am ales. Si totusi, azi, mai mult ca ieri, sunt omenoasa. Nu ma reped sa ma duc cu ea inapoi. Desi am avut un prim impuls. Ma gandesc la ea, la biata cana. Saraca de ea. E ciobita si ea o stie. Nu cred ca ii e usor. Ar fi vrut si ea sa fie ca toate celelalte cani. «Uite, bine», ii spun, uitandu-ma la toarta ei, «promit ca te voi tine, asa cum esti tu; in timp voi invata sa te indragesc si voi uita ca esti altfel».
In plus, e chiar mai interesanta asa. Toata lumea ma va intreba de ce e ciobita. Le voi spune: «Pentru ca asa vrea ea!». In definitiv nimeni nu e perfect ("Personne n'est parfait"), nici macar o cana...