Vine, nu vine... Il astepti ore, zile, ani si totusi nu apare. Cand insa visele-ti erau induplecate de alte scenarii, iata ca se iveste in viata ta. Si nu apare si el tiptil. Nu! Ci da cu usa de perete. Am venit! M-ai strigat, iata-ma! M-ai vrut, ia-ma!
Te vreau, zici si tu flamand de somn, dar poarta-ma mai agale, ca sunt timid si emotionat. Dar el, pestisorul auriu, nu-ti da pace. Are o prezenta sfasietor de strategica. Stie ca are nevoie de cateva luni ca sa devina star si atunci nu trece nimic cu vederea.
Orele si zilele linistite de altadata se transforma in luni de schimbari si preschimbari agile. Devii purtator de responsabilitate si continut. Corpul tau ii devine lacas de cult, in care el va defila singur si linistit. El, stapanul trairilor tale. El, cuceritorul senzatiilor unice. El, fragil si nevinovat. El, pestisorul auriu – azi aflat inca atat de mic si de ascuns, incat nu-i poti simti bataile de inima. Ii asculti insa zilnic acomodarea cu tine.
Si orele trec, si zilele se scurg si el devine tot mai prezent. Si parca si tu incepi sa uiti de fragezimea trupului epuizat. El e acolo, tu esti aici. Eu cu el, el la mine. Suntem doi intr-unul. Eu ii alint fiinta, el imi anunta viitorul. Sa traiesti bine, micule print !
Laura n-ai mai scris de ceva vreme, chiar imi lipsea scriitura ta.
RăspundețiȘtergereTextul de mai sus e emotionat. Eu inteleg din el ca porti in pantec un ingeras. Sa fie intr-un ceas bun si sa fie sanatos! Felicitari!