Mi-ar placea ca maine dimineata sa ma trezesc si sa fie inca azi, sa miroasa a parfum, sa fie cald, sa inghete norii, sa citesc lungita pe un morman de frunze moi, sa-mi deschid o ceainarie, sa merg desculta pe cimentul cald, sa nu existe praf, sa plimb un caine mic si zbanghiu, sa am camera plina cu flori, sa fac baie in mare si sa nu mai bata vantul.
As vrea sa nu mai fie nevoie sa invat nimic si sa le stiu pe toate. As vrea ca odata ce intru intr-un muzeu sa devin artista. As vrea sa nu mai caut, as vrea pur si simplu sa gasesc. Dar de unde si pana unde vreau, mi-ar placea si ar fi frumos daca?
Gandurile astea sunt rasucite si incurcate. Apar, dispar, dupa bunul plac. Nu intreaba pe nimeni daca au dreptul de a ne folosi corpul, mintea, simturile. Ele trebuie ca se fabrica undeva, precum o prajitura intr-un laborator cu arome. Si totusi... Drumurile usoare nu sunt parca pentru pasii nostri. Singura modalitate de a ne elibera de ispita este sa-i cedam. Asa ca eu am incercat sa fac un blat cu aburii placerilor imaginate. Le-am desenat un soare si un animal, am scuturat pomii de frunze, am baut o esenta dintr-un camp de flori. Le-am dat! Insa mai apoi le-am sters cu buretele. Visele sunt prea importante ca sa le luam in serios...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu