Nu mai stiu

De cand cu tastatura asta sfioasa, am uitat literele din mana. Caietul electronic si miscarile duioase din degete mi-au anchilozat cuvintele caligrafice. Azi niste oameni cruzi mi-au pus o foaie in fata. Alba. Necrutatoare. Si pixul in mana. Neprietenos. Apoi mi-au spus sa fac nefacutul. Sa completez spatiile goale. Mi-au intors spatele, ca si cum gestul cu pricina ar fi fost ceva natural.
Bine-bine, zic, dar naturalul asta s-a cam alterat in timp?! Sunt ani de zile de cand creionul auriu imi foloseste doar pentru a-mi scrijelii semnatura! Insa ecoul durerii nu mi-a fost resimtit. As fi dat regatul meu pentru o cerere facuta pe calculator.
In fata inevitabilului, mi-am luat inima la rost si am reinceput scoala. Scoala scrisului intarziat. Minutele casei intai, cu o doamna profesoara care-si onduia cu migala frazele in fata mea. Ma umilea cu viteza si echilibrul literelor bine marginite. Iar eu, o biata eleva desueta, vibrand a necunoscut si ezitare. O foaie si un pix al unei alte epoci parca, nu-i asa?!