duminică, 10 mai 2009

Atentie, se inchid usile!

Urci, apesi si astepti. Sa se inchida usile. Sa poti fi singur. Sa profiti de minutele etajelor pentru a te privi acolo unde te trec fiorii. Insa chiar inainte sa te poti desfata in fata oglinzii, vine el. Un altul. Care urca, apasa si asteapta ca si tine. Sa ajunga unde-o ajunge.
Deodata te afli in compania unui individ complet necunoscut, intr-un spatiu extrem de stramt. Nu-l cunosti si nici nu-ti doresti sa-i afli tainele. Insa impartiti totusi cabina vesniciei. Caci liftul urca greu. E ca o camila batrana care face pasii lenti. Si e linistite. Si ii auzi respiratia. Lui, partenerului de cabina. Ii simti mirosul si ii auzi fosnetul degetelor. Il privesti, ii zambesti tamp si continui sa te uiti in tavan. Si numeri sacadat etajele care se succed. Incet. Nu suficient de repede pe cat ai vrea.
Iti vine sa cobori si sa calci scarile in picioare. De ciuda. Sa le apesi tare ca sa-ti stie necazul. Ca nu voiai mare lucru. Ci doar un lift, ca o cabina de proba. Al tau. Pentru cateva etaje. Dar nu s-a putut. C-a vrut si el sa urce la cer, din nor in nor. Asa ca n-ai decat sa astepti un alt lift, cu alti fiori. Oglinda isi are pretul ei!

6 comentarii:

  1. foarte frumoasa metafora pe care i'ai dat'o tu liftului. Iti inteleg perfect perspectiva, eu personal am un soi de oroare de a petrece acele secunde alaturi de un necunoscut, dar si de a ma intalni cu vreun cunoscut pe care de fapt nu vroiam sa'l vad. Oricum ar fi, stanjeneala e cuvantul definitoriu :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @lenebarbie: stanjeneala e cuvantul, da

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu mai stiu de unde sunt versurile astea:
    "suntem doi straini intr-un ascensor coborand prea-ncet", dar imi evoca sentimente ciudate.
    Felicitari, frumos descris.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Porcusorul Radioactiv: merci! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. zi mersi cand nu esti nevoita sa raspunzi la intrebari insidioase de genul "papusa, unde mergi?" sau "afara ploua, n'est ce pas?" :)

    RăspundețiȘtergere