
Bine-bine, zic, dar naturalul asta s-a cam alterat in timp?! Sunt ani de zile de cand creionul auriu imi foloseste doar pentru a-mi scrijelii semnatura! Insa ecoul durerii nu mi-a fost resimtit. As fi dat regatul meu pentru o cerere facuta pe calculator.
In fata inevitabilului, mi-am luat inima la rost si am reinceput scoala. Scoala scrisului intarziat. Minutele casei intai, cu o doamna profesoara care-si onduia cu migala frazele in fata mea. Ma umilea cu viteza si echilibrul literelor bine marginite. Iar eu, o biata eleva desueta, vibrand a necunoscut si ezitare. O foaie si un pix al unei alte epoci parca, nu-i asa?!
Da, alta epoca...Am constatat, dupa ani de folosire a tastaturii, ca scriu chinuit si inegal, cu litere de tipar amestecate anapoda printre cele prea ondulate si cu degetele incovoiate peste stiloul devenit unealta. Ce ti-e si cu obisnuinta asta...Cred ca voi incepe sa fac exercitii cu pana si calimara...
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergereAsa se intampla mereu. Si totusi scrisul "de mana" ramane ...o nota personala, o "carte de identitate". Si nu esti singura care descopera ca amprenta ei in lumea asta incepe sa se ...stearga..:)
@Anda: gand la gand; si, apropo, bine ai venit!
RăspundețiȘtergere@Belle de Jour: fara doar si poate ca scrisul ne reprezinta; si, da, nu sunt singura; poate si asta e farmecul, nu ?!
Da:)Asta e farmecul sau...magia.
RăspundețiȘtergereFrumoase poze in postul care urmeaza.
http://www.youtube.com/watch?v=9F3h6JTN1CU
RăspundețiȘtergere