Un buchet de lumina

Somn

http://www.dailymotion.pl/video/x84l2p_oren-lavie-her-morning-elegance_music

Nu! Da!

Asa nu!

Ma intreb de ce exista indivizi anosti si fara umor. Cum pot ei oare sa traiasca pe plaiurile universale daca nu stiu sa se bucure de o anecdota sau sa inventeze un suras?! Sunt plictisiti si blazati, pentru ei insisi. Dar nu le e suficient. Vor ca si ceilalti sa le calce ograda. Urmaresc parca uneori ca tristetea personala sa le fie si altora ora exacta. Mai rau e ca oamenii astia, atat de obositi, sunt parca peste tot. In mijlocul intersectiilor si pe ramurile stravezii. Se ivesc si vlaguiesc pana si o biata furtuna de nisip. Ai vrea sa-i vezi ca zambesc. Unii dintre ei ar avea chiar toate motivele sa o faca. Dar nu se poate. Ei permit zilelor sa fie melodramatice. Exista un motiv de spaima si tristete in fiecare adiere de ploaie. Pai de ce sa vedem albul, hai mai bine sa dam cu negrul in balta! Si balta se face scrum. Si scrumul se imprastie. Si cerul se intuneca. Iar cand e intuneric, nici umorul nu ne mai lumineaza.

Asa da!

Hai sa-ti spun. N-am stiut nici eu mult timp. Dar de ceva timp am realizat. E o fericire sa ai alaturi de tine oameni care stiu sa rada. Fara umorul celorlalti ne-am pietrui obrajii. O gluma buna la timpul ei iti imbujoreaza ziua. Da, domnule. Hai sa ne hlizim! Ca narozii, ca plozii, ca cei din urma oameni. Sa radem cu gura pana la rasarit. Sa ne prinda apusul cu dintii la vedere. Sa radem in toate anotimpurile, de dimineata pana la plus infinit. Sa cantam, sa ne spunem vorbe duioase. Ca un suras n-a facut rau nimanui! Un nesuras sadeste insa lanturi de mirare. Hai sa ne bucuram! Daca stim sa ne cautam bine in interior, gasim si cauze. Daca stam si ne gandim un pic, avem si cu cine. Sa radem in gasca, sa radem unii de altii cu binete. Sa hulim angoasele, sa ne imprietenim cu momentul. E azi, e bine. Maine, mai vedem. Dar hai sa radem!

Pufuleti albi

Da-i!

Sunt 11. Adica 22. Se aduna, ca mai apoi sa se imprastie. Se pandesc, se raspandesc, se precipita. De jur-imprejurul lor, mii de oameni. Agitatori si coristi. Canta, incanta si descanta. Toti veniti de dragul balonului rotund. Alearga zeci de minute ca iepurii de la o poarta la alta. Si da-i cu faza, bate cornerul, scoate cartonasul. Vine targa, panseaza rana. Lovitura de gratie. Si gol! Da. Iata rezultatul. 90 de minute de jar incins sau mamaliga arsa. Fotbalul zilelor noastre. Ne transpira palmele, ne troznesc semintele in farfurie. Cu fiecare faza aprinsa parca si berea unge mai bine gatul. O fi fotbalul cum o fi, dar are si el farmecul lui. Ole-ole!

Trei dudui

O noapte incercanata

Acum cateva zile, am realizat ca nu mai are rost sa le ascund. Si stii de ce? Pentru ca ele chiar imi plac. In plus, cearcanele zurlii, arata lumii ca eu noaptea nu dorm, ci visez. Sau altfel spus, atunci cand nu visez, nu dorm. Si asta pentru a nu pierde 60 de secunde de imaginatie cu fiecare minut in care inchid ochii. Asa incat le dau ocazia lor, ingamfatelor cearcane, sa apara si sa iasa in evidenta.
Mi-am propus chiar sa ma trezesc cand ceilalti dorm. Poate voi deveni mai isteta odata cu ingrosarea pungilor de sub ochi. Incepand de maine dimineata, nu le mai coafez, nu le mai fandosesc, nu le mai dau cu pudra pe nasuc. Le las asa, naturale, sa defileze in vazul tuturor. Eu si ochii umflati din dotare.
Niciun remediu, niciun tratament, nici nimic. Priveste-ma in ochi sau in adancul cearcanelor. Hai ca am treaba! Ma duc sa ma prefac obosita!

Hai-hui

Azi e duminica? A, nu, e luni! Ca sa vezi! Am pierdut sirul zilelor odata cu vacanta. Deci, DA! Am fost, am vazut, am facut ochii mari. Si nu o data, ci de noo ori. M-am intors si mai gratioasa in ale vazutului. Mare ti-e lumea asta, Doamne! Te uiti si te minunezi. Si iar te uiti, si nu te mai saturi. Si ai sta acolo sa adulmeci frumusetea cu pupilele intinse. Ai vrea sa cuprinzi in lumea ta macar franturi din lumea altora. Ca din ce te plimbi, din aia ai vrea si mai mult. ­­
Case de pitici, canale inguste inundate de biciclete, ziduri vechi, catedrale catolice opulente, incarcate de aur, marmura si catifea visinie, labirinturi de străduţe, muscate in ghivece. Muzee, monumente, magazine si cafenele. Decoruri ca niste cadre perfecte, dintr-un taram pe care nu ai cum sa nu vrei sa-l cuceresti, ca mai apoi sa-l stapanesti in liniste. Esti un strain intr-o tara straina, in orasele unor oameni atat de relaxati si zambitori. Ei fac din vacanta ta un eveniment, si nu o rutina, un cadou, si nu un drept cuvenit.
Vacanta insemna libertatea de a face ce-ti place, de a trai cateva zile altfel, altundeva. Un alt loc, o alta lume. Fara munca, ci doar cu placere. Valoarea timpului pentru relaxare este data tocmai de ruptura de zona cotidiana. Asa ca am profitat din plin. Vacanta mea a fost o alergatura prin locuri necunoscute, manata fiind de o dorinta nebuna de a nu pierde esentialul. In poze am incercat sa colorez dovada unui spatiu (atat de) diferit, ca mai tarziu, atunci cand le voi privi, sa pot preschimba timpul cu momentele de atunci. A fost frumos!

Ne revedem luni!

Plec ca sa am de unde sa ma intorc. Ma duc sa vad ce voiam demult sa vad. Ne citim luni!

Deci, nu!

Ma enerveaza sa mi se spuna “draga”. Pe bune. E un cuvant foarte urat. Daca se mai gaseste si sub forma sa completa si maxim enervanta: «ce faci, draga?», m-ai pierdut de cunostinta. Fug de tine. Departe. Deci, nu! Nu vreau sa-ti fiu draga. Niciun piculet. Si nici acum, si nici altadata. Sau daca vreau, tin sa nu se stie. Sa fie secret. Atunci cand simti ca-ti apare pe buze tentatia, mai bine taci si vorbeste-mi cu aer curat. Adio «draga»!