Soarele si cu mine

Mi-am reparat creierul. E prea mult soare ca sa-i rezist. Inceputul primaverii mi-a dat o stranie senzatie ca munca este o activitate impotriva traiului. Ca un pacat, un sacrilegiu. Asa ca am alergat soarele si l-am prins de-o raza. Prima oara in luna aprilie. Mi s-au amestecat regretele cu dorintele, logica a suferit amare infrangeri, iar dragostea s-a redefinit chimic. E primavara care-si canta sunetele. Eu le ascult, stiu ca si tu o faci. Suntem in sfarsit egali, de aceeasi parte a talerului, in fata cantecului. Am fost prea adormiti de oboseala propriei ierni si nu am mai simtit picaturile sunetului divin.

Si chiar daca aceleasi semafoare ma vor opri in drumurile mele, eu voi continua. Am sa caut aur si diamante. Ma voi protapi la geam si voi privi soarele prin ochelarii de eclipsa. Iar atunci cand ceva nu va mai merge, il voi lua de guler si-l voi ascunde in sertar. Ma voi preface ca am alte treburi. Si voi avea, ca doar a venit primavara…

O pastila, va rog

Stau ca tot omul pe o banca. Cum unde? Nici nu conteaza. Actiunea e importanta, nu locul. Si citesc. Imi spun: deci inca vad. Si ascult pasarele: deci aud. E bine pana aici. Asta inseamna ca natura din jurul meu nu e moarta. Deci sunt in realitate, nu in ziarul pe care il am in mana.
Copiii care-mi urla in spate sunt adevarati, nu sunt de hartie. Copacii isi scutura crengile, deci nu sunt de plastic. Cainii care latra langa banca mea… Ei, aici e un pic mai delicat. Cu ei as face un gest anume. D-ala grosolan. Bine, nu i-as omori, dar i-as inchide. Definitiv si departe. Iubesc animalele, dar nu mereu.
Nu vreau decat un simplu lucru. Sa ma lase toti in pace. Un minut, doua, trei. Vreau sa citesc. Dar n-am unde. Si nici cu cine. Asa ca ma ridic si plec. Cum unde? La farmacie. Vreau sa iau ce n-am luat de dimineata. Cum ce? Paine. Ca ieri am fost la brutarie si am luat pastile. E lumea cu fundul in sus. Nici cainii nu mai sunt ce-au fost, nici eu nu-mi gasesc timp sa fiu intelectuala. Poate maine la aceeasi ora!

Nu-mi taiati iarba!

Din fata curtii mele, vreau sa spun. P-aia publica, unde fac animalele de companie treburile lor, da. Acolo pot sa faca si ei treaba lor, aia cu foarfeca electrica. Dar aici, la mine, eu comand. Ma rog, am cateva mici dubii, dar ma complac.
O sa spui acum ca am un fix cu iarba asta. Pai am! Ca parca au aranjat-o si saptamana trecuta. Astia ingrijesc iarba mai mult decat imi coafez eu parul. Ea e frumos dichisita, eu am parul zurliu. Ea e aromata, eu am pe mine doar praf.
Auzi, dar oamenii astia de ce taie iarba pana la urma? S-o lase, domnule, asa! Mare si latoasa. Sa-si faca viziuna furnicile si sa doarma gastele pe ea. Verdele taiat ma deprima. E prea uniform. Ca nici sa traiesti intr-o lume unde iarba e mereu frezata, nu e o veselie. Are si lumea cealalta farmecul lui. Si ce daca avea mai putina iarba!? Macar aia care era, era a tuturor si crestea libera in sus. Militez pentru o iarba independenta!